Sari la conținut
Prima pagină » Blog » Creditul Family Start: Ce trebuie să știi despre creditul care îți schimbă viața de familie!

Creditul Family Start: Ce trebuie să știi despre creditul care îți schimbă viața de familie!

  • de
familie fericita

Dacă sunteți tineri și visați la un cămin sau planificați niște pași importanți pentru familia voastră, avem niște vești excelente! S-a lansat programul „Family Start”, sau mai bine zis, Creditul Family Start. Și chiar e pe bune, este un program care vine în ajutorul tuturor tinerilor care vor să-și clădească un viitor.

Hai să vedem cine se califică!

Dacă ai între 18 și 45 de ani și ești gata să-ți întemeiezi o familie (sau deja ai făcut pasul ăsta), ești pe drumul cel bun: trebuie doar ca cel puțin unul dintre voi, tu sau partenerul/partenera, să se încadreze în categoria de vârstă.

Și aici vine partea tare: poți lua un credit de până la 150.000 de lei!

Da, ai citit bine. Și ca să nu creadă lumea că Family Start este doar pentru cine știe ce aristocrați, plafonul de venituri e destul de chill: până la 6.000 de lei net pe membru de familie, respectiv 7.500 de lei pentru familiile monoparentale.

Ce poți face cu banii ăștia?

Ha să vedem cum anume poți cheltui acești bani:

  • Pentru nunta ta de vis: Dacă ești pe punctul de a spune „Da”, ai noroc, asta pentru că prin programul Family Start poți acoperi costurile legate de cununia religioasă și civilă sau orice altă festivitate legată de nuntă (cu condiția să te încadrezi într-un plafon maxim de 20.000 de lei). Atenție: trebuie să soliciți banii în cel mult 90 de zile de la data evenimentului!
  • Pentru toți cei care au copii mici: Sunt acoperite inclusiv cheltuielile de spitalizare la naștere și, bineînțeles, cheltuielile cu creșa, grădinița, școala. Știm cu toții cât costă!
  • Educație: Dacă visezi la un master ori la un doctorat, sau poate chiar la niște cursuri de specializare, Creditul Family Start te susține inclusiv prin finanțarea costurilor ocazionate de achiziționarea cărților de specialitate.
  • Mașină nouă sau second-hand: Poți folosi creditul Family Start inclusiv pentru a cumpăra o mașină nouă sau una second-hand (care să nu aibă mai mult de 5 ani). De asemenea, dacă ai nevoie de o mașină adaptată pentru persoanele cu dizabilități, programul acoperă inclusiv astfel de cheltuieli.
  • Locuința visurilor tale: Indiferent dacă vrei să cumperi, să construiești sau să renovezi o locuință, banii ăștia te pot ajuta mai mult decât îți imaginezi: poți folosi creditul Family Start pentru cheltuieli cu mobilierul sau chiar pentru a plăti o chirie de până la 300 euro/lună.
  • Sănătate: De la tratamente dentare, intervenții chirurgicale, până la tratamente speciale pentru familiile cu probleme de sănătate, totul este acoperit integral prin acest program.
  • Tehnologie: Dacă ești pasionat de tehnologie, cu ajutorul creditului Family Start poți să-ți cumperi calculatoare, laptopuri, imprimante, aplicații etc., respectiv aproape orice tip de aparatură electronică și electrocasnice în limita a 10.000 de lei pentru fiecare categorie.

*Lista poate continua, însă acestea sunt punctele principale pe care trebuie să le știi. Dacă vrei să afli mai multe despre program, accesează pagina oficială a Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și informează-te în detaliu.

Deci, ce mai aștepți?

Programul „Family Start” pare să fie un aliat de nădejde pentru toți tinerii. Dacă prezentarea noastră ți-a stârnit interesul, aruncă o privire peste condițiile programului și vezi cum te pot ajuta acești bani să-ți împlinești visele!

Băncile partenere în programul Family Start

Îți prezentăm mai jos lista completă a băncilor înscrise în program, conform site-ului oficial https://mfamilie.gov.ro/:

1. CEC BANK
2. EXIM BANCA ROMÂNEASCĂ
3. LIBRA INTERNET BANK
4. TECHVENTURES BANK
5. Banca Cooperatistă Jiul Tg.Jiu
6. Banca Cooperatistă Baimareana Baia Mare
7. Banca Cooperatistă Eurocoop Sf Gheorghe
8. Banca Cooperatistă Muntenia Pitesti
9. Banca Cooperatista Mihai Viteazul Targoviste
10. Banca Cooperatistă Deltacoop Tulcea
11. Banca Cooperatista Putna Focșani
12. Banca Cooperatistă Tisa Sighetu Marmatiei
13. Banca Cooperatistă Istrita Buzau
14. Banca Cooperatistă Ajutorul Rm. Valcea
15. Banca Cooperatistă Unirea Brasov
16. Banca Cooperatistă Capital Suceava
17. Banca Cooperatistă Record Calarasi
18. Banca Cooperatistă Rascoala Botosani
19. Banca Cooperatistă Victoria București
20. Banca Cooperatistă Izvoru Ștei
21. Banca Cooperatistă 8 Martie Codlea
22. Banca Cooperatistă Danubius Braila
23. Banca Cooperatistă Alfa Târnăveni
24. Banca Cooperatistă Albina Slatina
25. Banca Cooperatistă Alianța Cluj-Napoca
26. Banca Cooperatistă Stejarul Marghita
27. Banca Cooperatistă Dacia Oradea
28. Banca Cooperatista Muresul Arad
29. Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP
30. Banca Cooperatistă Economcoop Bacău
31. Banca Cooperatistă Creditul Oneștean Onești

Image by Freepik.

Lasă un răspuns



Copyright © 2023 • XCredit® - Toate drepturile rezervate.
Termene și Condiții | Politica de Confidențialitate | Politica Cookies | Carieră | Asistență | Sitemap | ANPC | BNR

Disclaimer: XCredit se străduiește să păstreze informațiile exacte și actualizate, dar aceste informații pot fi diferite de cele pe care le vedeți când vizitați o instituție financiară, un furnizor de servicii sau site-ul unui anumit produs financiar. Toate produsele și serviciile financiare vă sunt prezentate fără garanție. Când evaluați ofertele, vă rugăm să consultați Termenii și condițiile instituției financiare. Exemplele reprezentative nu sunt obligatorii și nu au valoare contractuală.

Link-uri afiliate: Unele produse financiare prezentate pe site-ul XCredit conțin linkuri afiliate. Acest lucru înseamnă că primim compensații financiare ca urmare a eforturilor noastre de promovare, aspect ce poate influența despre ce produse scriem și unde și cum apare produsul pe o pagină. Totuși, acest lucru nu influențează evaluările noastre.

Solutionarea alternativa a litigiilor Site-ul ANPC